Patru lucruri care te vor surprinde dacă ajungi la Roland Garros 2019

Patru lucruri care te vor surprinde dacă ajungi la Roland Garros 2019
  • Publicat:
  • Actualizat:

Roland Garros 2019 își primește oaspeții în haine noi. Transformările sunt majore, iar aspectul complexului de la Porte d’Auteuil s-a schimbat. Iată de unde vin surprizele în acest an.

1. Terenul pe care Simona Halep a câștigat Cupa Suzanne Lenglen și-a schimbat alura

Organizatorii de la Roland Garros au reușit, în final, să implemeteze planul de modernizare al complexului sportiv, după ani de piedici în negocierile cu administrația locală.

În consecință, parte a unui proiect care va continua și în 2020, terenul central Phillipe Chatrier a fost în proporție covârșitoare dărâmat și refăcut. Construcția este acum cât de poate de stabilă, însă ceea ce șochează la prima vedere este faptul că, practic, Chatrier-ul a preluat întocmai cromatica și modelul arenei celei de-a doua a complexului – Suzanne Lenglen, cu elegantele scaune bej în locul celor verzi.


Terenul Philippe Chatrier, fotografiat în 2019


Terenul Philippe Chatrier, fotografiat în urmă cu un an, în 2018.

2. Accesul spre superbul teren 18 a fost lărgit

Una dintre marile probleme cu care se confruntau organizatorii turneului în 2018 erau legate de supraaglomerarea pe zonele de acces spre noul teren 18, dar și spre terenurile de dimensiuni mai mici. S-a luat decizia ca o nouă bretea de acces să fie creată spre superbul teren 18, spre Bulevard D’Auteuil, ceea ce fluidizează într-o măsură, traficul.

Acum, sunt două căi de acces pe arenă, ambele finalizate și oferind o priveliște panoramică de vis a complexului. Au apărut, astfel, nu doar cozi mai mici, ci și mai multe cafenele, boeme, ca la intrarea în centrul vechi din București. Astfel, în acest moment, culoarul de acces dintre arenele Chatrier și Lenglen, care are plasate terenuri pe ambele părți, va deversa o parte din afluxul de oameni.

3. Francezii, privire înapoi

2019 stă și sub semnul revenirii la origini. Centrul de presă, unul cât se poate de modern, te întâmpină, din buza unui open-space de toată frumusețea și cu o colecție impresionantă de rachete de tenis de lemn. Impactul vizual este unul total, iar îmbunătățirile, semnificative.

4. Terenul Simonne Mathieu te scoate practic din complex

Dacă vrei o experiență inedită, vizita la Roland Garros 2019 trebuie să includă și intrarea pe terenul lansat în urmă cu un an. nu doar că părăsești, simbolic, granița curții complexului sportiv, dar întreg aspectul acelui teren dintre sere este unul futurist.

Cât te costă cele mai ieftine bilete la Roland Garros 2019:

  • duminică, 26 mai: de la 65 euro – pe Chatrier, de la 55 euro pe Lenglen și Mathieu, 32 euro – acces general – tur 1 simplu
  • luni, 27 mai: de la 55 euro – pe Chatrier, de la 45 euro pe Lenglen și Mathieu, 32 euro – acces general – tur 1 simplu
  • marți, 28 mai: de la 55 euro – pe Chatrier, de la 50 euro pe Lenglen, de la 45 euro – pe Mathieu, 32 – acces general – tur 1 simplu
  • miercuri, 29 mai: de la 60 euro – pe Chatrier, de la 50 euro – pe Lenglen, 32 euro – acces general – tur 2 simplu
  • joi, 30 mai: de la 80 euro – pe Chatrier, de la 65 euro – pe Lenglen și Mathieu, 32 euro – acces general – tur 2 simplu
  • vineri, 31 mai: de la 85 euro – pe Chatrier, de la 70 euro – pe Lenglen și Mathieu, 32 euro – acces general – tur 3 simplu
  • sâmbătă, 1 iunie: de la 95 euro – pe Chatrier, de la 80 euro – pe Lenglen și Mathieu, 32 euro – acces general – tur 3 simplu
  • duminică, 2 iunie: de la 95 euro – pe Chatrier, de la 80 euro – pe Lenglen, 32 euro – acces general – optimi simplu
  • luni, 3 iunie: de la 80 euro – pe Chatrier, de la 65 euro – pe Lenglen – optimi simplu
  • marți, 4 iunie: de la 85 euro – pe Chatrier, de la 70 euro – pe Lenglen – sferturi simplu
  • miercuri, 5 iunie: de la 85 euro – pe Chatrier, de la 70 euro – pe Lenglen – sferturi simplu
  • joi, 6 iunie: de la 60 euro pe Chatrier, semifinalele feminine
  • vineri, 7 iunie: de la 75 euro pe Chatrier, semifinalele masculine
  • sâmbătă, 8 iunie: de la 85 euro, pe Chatrier, finala feminină
  • duminică, 9 iunie: de la 150 euro, pe Chatrier, finala masculină

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×